Ham Ham

După ce s-a dezmeticit din şocul politic al anului 2009, poporul mai adrenalinos s-a apucat să facă hărmălaie în spaţiul blogosferic ce ne priveşte pe noi, moldovenii. Astfel în ultimele luni ale anului trecut şi în răstimpul deja depănat din anul curent, toată gălăgia a roit în jurul câtorva ştiri de top: panica pandemică, vrem cinema dublată în limba română după care realizăm că nu chiar asta am vrut să spunem şi ne refugiem cu opinia în spatele subtitrărilor în română, sindromul Pavel Turcu, şi printre ultimele – pericolul canin în capitală. Mă voi referi la ultima. Printr-un principiu şlefuit de protestele anti-comuniste, pe urmă de pensionarii lipsiţi de drepturile de călătorie gratuită în transportul public, între timp şi de altele mai mărunte, poporul a realizat nu doar că are dreptul la opinie, dar şi că această opinie trebuie s-o răcnească cât poate de tare şi foarte de dorit la urechea vecinului care are o opinie contrară. Dar când răcneşti, evident te faci auzit. La noi în ţară deocamdată aşa lucrează libertatea de exprimare.
Bun. A fost identificată victima unui maidanez. Să fie şi aşa. S-a făcut panică. S-a convins pe cine trebuie că toţi maidanezii din oraş reprezintă un pericol real pentru toţi locuitorii oraşului.
Bun, pericolul se manifestă în eventuala probabilitate de comportament agresiv şi în consecinţă – traume şi infecţii.
Întrebarea nr.1: ce este mai probabil, să ei o infecţie de la un maidanez sau să ei o infecţie de la o persoană? A ajuns cineva cu număratul victimelor maidanezilor peste cifra cinci?

Bun, din toţi proprietarii de câini de rasă, domesticiţi şi îndopaţi ca la carte, oare chiar nici unul n-a fost muşcat de prietenul său patruped? Numai eu am auzit trei cazuri. Repet: „am auzit” nu „am văzut”. De soarta ulterioară a acestor câini nu ştiu nimic. Să presupunem că au fost eutanasiaţi. Dar zarvă nu s-a făcut, dat fiind faptul că nu este cazul: omul e responsabil de câinele lui. Întrebarea nr.2: Ce soluţie ar oferi bravii luptători contra eutanasiei în astfel de cazuri. Bănuiesc că le-ar lua ceva timp să găsească o soluţie. Cel puţin ar fi ocupaţi cu ceva un timp.

Da, şi-mi este interesant, s-a ocupat cineva din acei care au sărit în capul primarului cu un studiu de caz, să caute o posibilitate de finanţare pentru un proiect care ar oferi câinilor vagabonzi o soartă mai vitală? Asta a fost, probabil Întrebarea nr.3. Vă rog, arătaţi-mi vreo organizaţie care a făcut ceva mai mult pentru soluţionarea problemei maidanezilor decât să se dea cu părerea? A deschis cineva vre-un fond de colectare de mijloace pentru a organiza un azil pentru maidanezi?

În acelaşi timp sunt curios dacă primarul s-a interesat cum altfel rezolvă capitalele europene problema câinilor vagabonzi, adică şi-a pus el oare această Întrebare nr. 4?

În loc să se caute răspunsul măcar la întrebările 1,2,3,4, lumea se grupează pe facebook: o mojilă de grupuri pro şi o mojilă de grupuri contra eutanasiei. Şi aruncă cu găinaţ verbal unii în alţii.

Ce soluţie propun eu? Eu propun că atâta timp cât există o problemă şi ea este într-adevăr gravă, şi pentru aceasta există doar o singură soluţie – problema trebuie rezolvată cu acea unică soluţie. Altfel, ca să punem puncte pe toate i-urile, nu ne rămâne decât să facem un referendum. Eu personal n-am avut probleme cu maidanezii, unii îmi sînt chiar simpatici. Da nu pot să spun că mă simt în apele mele când sunt mai mulţi de trei prin preajmă.

Mie îmi plac câinii paşnici, şi nu-mi plac oamenii care răcnesc de frig şi de urât.

14 februarie

Un text scris acum câţiva ani în urmă:

14 februarie: şei mai bună şî şei mai interesantă zî din an. Zîua asta de az s-o terminat fix aşe cum s-o înşeput: şî dimneaţă la 7:00 ni era somn, şî noaptea la 23:59 tot ni era somn. Eu să ştiut, niş nu mă mai trezăm deloc.
În această zî solemna tăte farmaciile îs pline de vizitatori, florăresele de pe Bănulescu Bodoni se navaresc de doua ori mai mult decît în şelelalte zîle, PATRIA-i încărcata de dimineaţă pîna-n noapte, şî în svîrşit tăţ neîndragostiţîi cu zaviste alba se uita la tăţ aşei îndragostiţ.
Az tăţ aleargă care ş-încotro, ca sa se aşeze undevai unde li s-a păre lor că-i şel mai ghini să şii îndrăgostit. Da aşei care n-o avut grija din timp sa rezerveze v-o masa în v-un local, se duc acasă la ujin-pri-sveciah, şî aşe chiar îi mai ghini: ujinu se termina repede, da şeia pentru şi ii ca atare s-o întîlnit az – se înşepe mai divreme şî se întinde mai mult. Fiecare o întinde atîta cît îl ţîne întinzătoarea.

Blin, an uitat să scriu despre valentinşi…

46-4949

Un om uneori lucrează, alteori scrie muzică şi de puţine ori din cele alte ori, acea muzică se face auzită. Nu că este mai bună ca celelalte, ci că este suficient de bună. Şi aşa cum la noi se face puţină muzică suficient de bună, poate totuşi, dai un SMS cu textul 46 la numărul 4949?
A?

Borş scăzut

Zarzavat Pictures And Melesteu Spilberg presents:

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată un curechi murat. Trăia curechiul acela în pace, linişte şi bună înţelegere împreună cu fraţii lui de cruce – alţi curechi muraţi, morcovi şi sfecle roşii murate la fundul unei putini albastre astupate cu capac negru. Şi cum huzureau ei şi de grijă nu ştiau, să vedeţi ce-i trece prin cap într-o bună zi curechiului nostru. Îi veni lui în bostanul lui de curechi rozov şi murat iaca şa un gând: care este menirea aflării lui pe lumea asta, sub capacul negru la mijlocul cerului albastru al putinii. Şi s-a tot frământat el cu gândul ista mult şi bine, de nu-şi găsea somn şi se tot vârcolea prin moare încolo încoace încurcând tihna morcovului şi sfeclei. Dar iată că într-o bună zi capacul s-a dat la o parte aruncând peste toţi vieţuitorii putinei o lumină orbitoare. Şi cum stăteau ei nedumeriţi, din cer a coborât o greblă mare cu cinci dinţi mirosind a ceapă şi l-a smuls pe curechiul nostru dintre confraţii lui, ducându-l hăt sus. Când curechiul a dispărut, iar capacul a apărut din nou, luminând cu negru cerul putinei ca odinioară, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Curechiul nostru însă, plin de bucurie, simţea că aceasta este ziua când el va afla ceea ce căuta demult să afle. Şi a aflat.
A aflat că urma să fie spălat, tăiat felii şi aruncat în mijlocul unui vulcan ce fierbea cu lavă străvezie, unde sufletul lui s-a contopit cu multe altele, amestecându-şi reciproc trupurile şi aromele până la urmă dând naştere unei fiinţe noi, superioare – fiinţă ce avea să cunoască marele adevăr şi să-l vadă pe dumnezeul tuturor vieţuitoarelor din putina sa şi alte putini – pe OM.

Ingrediente:
- 1 kg carne de porc tăiată în bucăţi medii
- O ceapă medie uscată tăiată în patru
- 2 kg varză murată tăiată bucăţi mari
- 1 litru de suc de tomate (dacă nu este suc de tomate de poate prepara un sos din 5 linguri bune de pastă de tomate adăugate la litru de apă)
- trei morcovi medii tăiaţi felii
- piper negru boabe
- trei foi medii de dafin

Mod de preparare:
1. Într-o cratiţă cu capacitatea de 6 litri se pune la fiert carnea în 3 litri de apă. Când începe a fierbe, se pune ceapa şi se sărează.
2. După ce carnea fierbe puţin (la 1/3 din timpul necesar pentru fierberea completă), se adaugă varza, morcovul şi sucul de tomate. Se lasă să fiarbă la foc încet.
3. Când varza e suficient de fiartă (devine moale), se adaugă piper, foi de dafin şi dacă este necesar, se sărează. Se lasă la fiert sub capac încă 10 minute.

În roluri:
Curechiul murat – o varză de toamnă din Floreşti, murată cu dragoste
OM – kirpi4 şi alţi nahlebnici

În episoade:
Sfeclă murată
Morcov murat
Moare de curechi

THE END

P.S. Numai când pronunţi „varză” sau „zarzavat” sunetul acestor două cuvinte îţi creează senzaţia de cronţăială şi gust de curechi murat în gură. Cum să nu-l iubeşti după asta?…

Încă o porţie bună de bancuri

Ion si Gheorghe.
[I] – Cum se zice corect, furnicular sau funicular?
[G] – La ce?

***
Vorbeau un moldovean si un oltean.
Întreaba olteanul :
- La voi morţii se îngroapă cu popa ?
Si moldoveanul :
- Nu, la noi popa rămâne afara…

***
Un bătrân merge la spovedanie.
- Părinte, in timpul războiului, o femei care era urmărita de nişte nemţi, a bătut la uşa mea, si mi-a cerut s-o ascund in pod.
- Pai ai dat dovada de mărinimie si curaj, de ce vrei sa te spovedeşti?
- Ştiţi, părinte, eu i-am cerut sa se culce cu mine pentru asta…
- Mda, ce sa spun. Eraţi oricum amândoi in mare pericol si stresaţi. Dumnezeu va
cântări faptele tale bune si rele, dar sunt sigur ca te va ierta. Mergi in pace.
- Mulţumesc Părinte, îmi cade o piatra de pe inima.
Mai am o singura întrebare. Sa-i spun ca s-a terminat războiul?

***
După o noapte lungă şi grea, dimineaţa un cetăţean cu un suşneac mortal se trezeşte, se scoală din pat şi cu mare greu ajunge la bucătărie. Deschide robinetul, îşi toarnă un pahar cu apă şi îl dă peste cap. Şi după asta imediat, ca muşcat de şarpedă fuga în dormitor şi începe a zgâlţîna cu forşă femeia: “Fa Marie, scoală! Scoală ţi tot amuian hai la cuhne!”, după care fuga la copii în camera cu strigatul “copii scularea, toată lumea la bucătărie”.
În două minute toţi sunt la faţa locului, somnoroşi şi indispuşi privindu-l nedumerit. Cetăţeanul nostru, toarnă un pahar cu apă şi întinzându-l, zice:
“Voi numa uitaţivă şi apă ahuitelinaia curje la noi în cran!”

***
Q: Şi i-o spus soldatul roman, lui Isus Hristos când âl ridicau sus?
A: Ţînti-n mâini.

Pavel Turcu: SMS-uri de 8 lei

P.S.
Chiar nu vreau să fiu pesimist sau negativist referitor la această “răzgândire” mult prea comodă şi foarte deştept calculată (sau ideea a fost generată într-un ultim moment) a organizatorilor campaniei de preselecţie pentru Eurovision. Dar care este garanţia că nu doar juriul va numi finalistul preselecţiei naţionale? O dată ce nu există o astfel de garanţie, care este sensul de a oferi încă o şansă pentru 5 candidaţi o dată ce au fost deja lăsaţi în afara listei de acelaşi juriu… Sau eu ceva n-am înţeles corect?

Oricum, baftă Pavel Turcu, oriunde te-ai afla.

Puh şi petacu: supărarea

− Vini, vini, da undi-s tăţ? mumură Pita4iok, şi se scărpină cu copita peste râtul murdar de funingine.
− Noi sântem tăţ.
− Da restu unde-s? nu se lăsă bătut Pita4ok, continuând să clipească cu ochii holbaţi.
− Noi sântem restu, Pita4ok.
− Bun, da în afară de noi?
− Tu mă zaibeşti.

Pe un vârf de deal rămas ca o insulă în mijlocul unei prăpăstii fără fund şi fără margini, stăteau aşezaţi doi buni prieteni şi priveau cu nedumerire în jur. Din cer continua să ningă cu funingine.

− Vini, Vini, ia! Ninge cu funingine! Aşa că-i frumos?
− Închide gura blea, că-ţ dezbat amush un dinte! aprobă Vini-Puh comunicarea, demonstrând vădite cunoştinţe a lexicului nenromativ.
− Vini, Vini, nu hai nu te supăra… Nu haaaaai… Eu promit să nu mai îmblu la colaider.

Azi avem zi de naştere la serviciu

Acum 5 ani în urmă când toţi colegii mei de serviciu (inclusiv eu) nu erau căsătoriţi, când aveam mai puţine realizări şi probleme decât avem acum, team-buildingurile erau altfel. Zilele de naştere petrecute împreună erau altfel: stăteam ore în şir la bere spunând bancuri şi bucurându-ne unii de prezenţa altora. Eram o familie, chiar daca nu ne cunoşteam de foarte mult timp. Acum totul este radical diferit: zilele de naştere nu se mai fac pe lung la bere ci foarte pe scurt în birou, cu tort şi suc, chiar daca nu la toţi le place dulcele, fiecare la masa lui molfăind în linişte felia cremoasă, cu ochii ţintiţi în monitor. Ne cunoaştem mai rău, deoarece toţi s-au schimbat foarte mult şi mai ales brusc. Evident, vârstă şi toate valorile sociale implicate în această noţiune, nu pot fi ignorate dar, cu toate acestea, se impun câteva concluzii:

• omul oboseşte să lucreze şi de aceea oboseşte de oamenii cu care lucrează
• iarna e depresivă
• mie nu-mi place dulcele.

Desktop wallpaper 16

Astăzi scoatem în evidenţă dezavantajul termopanelor în faţa unei ferestre de lemn, cu un singur rând de sticlă:

2010.01.20, Chişinău, Buiucani, -20 C°.

Cum se nasc cifrele în medicină

Prietena mea se simţea ieri spre seară foarte rău, trădând eventuale simptome de răceală, aşa că, neavând alternative, am fost nevoit să chem salvarea. Au venit două persoane, cam în jumătate de oră. Unul din ei, care a stat neimplicat în discuţie, părea mai odihnit şi nici în uniformă nu era îmbrăcat – deduc că era şoferul ambulanţei. Celălalt, în uniformă albastră cu vestă portocalie pe care scria 903, părea vizibil foarte obosit. După cum am aflat mai târziu, medicii de serviciu stau în tură 24 de ore: aşa spune lumea, personal nu l-am întrebat. După ce a luat toate măsurătorile necesare şi a aflat de la noi informaţiile-cheie, a constatat că este vorba de o stadie începătoare de viroză. Ne-a recomandat procedurile esenţiale, pe care de fapt le ştiam, oricum a fost bine să ne asigurăm că procedăm corect. Luând în consideraţie starea prietenei, întreb, poate ar fi cazul să mergem la spital, la care el ne spune că dacă insistăm să mergem la spital, vă fi imediat izolată cu diagnoza de gripă pandemică. Şi va primi tratamentul respectiv pe toată perioada de internare, chiar şi după clarificarea analizelor. Am rămas tablou. La spital am decis să nu mergem.
Acum mă gândesc la toată zarva care s-a făcut prin media, referitor la gripa pandemică cu cifrele şi statisticile lor înspăimântătoare şi deja îmi este foarte clar de unde vin ele.

P.S. Nu mă apuc să mă dau competent în medicina moldovenească, probabil că lucrurile sunt abordate corect şi probabil că acest lucru a fost necunoscut doar pentru o minoritate neesenţială (nu prea am participat nici în calitate de spectator la panica pandemică de acum o lună în urmă), dar oricum îmi pare foarte straniu de a arunca în vânt nişte cifre bazate pe un algoritm incorect de calculare a acestora. Câte de absurde n-ar fi întrebările, este dificil de a nu fi puse: oare este chiar atât de primitiv tehnologic sistemul medical la noi, sau e vorba de incompetenţa ministerelor şarpelui scuipător în cupă?
Sau să fi fost prea obosit medicul de serviciu…?